Obiectivul cursului de conducere defensivă
În cadrul cursurilor noastre veți reuși să creați o relație mult mai
bună între dvs. și autoturismul pe care îl conduceți astfel încât să ajungeți acasă în
siguranță de fiecare dată.
De asemenea partea de distracție contează foarte mult pentru
noi, așa că în cadrul cursurilor adrenalina la cote ridicate este garantată, însoțită de
fiecare dată de zambetele largi ale copilului din interiorul fiecărui adult.
Un antrenament care analizează principalele situații de risc și comportamentul rutier, este esențial.
Tehnicile aplicate acestui curs reprezintă rezultatul celor mai mult de nouă ani de experiență în domeniu, însă ceea ce dorim să vă transmitem în plus este faptul că siguranța la volan se bazează și pe capacitatea de a reacționa cu promptitudine în fața unui eveniment neprevăzut.
Acest curs oferă posibilitatea de a învăța în condiții de siguranță tehnicile de bază ale conducerii defensive, reproducând principalele situații de pericol și neașteptate pe care strada ne obligă uneori sa le înfruntăm.
De asemenea, acest curs dezvoltă conducătorului auto o evaluare precisă a vitezei, a distanței de frânare și a controlului asupra autoturismului în condiții de carosabil umed și uscat.

Curs teoretic
Pregatirea deplasării
- Poziția corectă în scaun/ tetieră
- Reglarea oglinzilor
- Verificarea mașinii
- Centura de siguranță
- Circulația mâinilor pe volan
- Schimbarea treptelor de viteză
Accelerarea
- Plecarea brutală de pe loc
- Pierderea aderenței la accelerare
- Cabrarea caroseriei
- Plonjarea caroseriei
- Accelerarea în viraj
- Subvirarea și supravirarea
Frânarea
- Frânarea la semafor
- Frânarea de urgență
- Eficiența maximă a frânării
- Pomparea pedalei de frână
- Aprecierea distanței de frânare
- Evitarea accidentelor
Aderenta
- Pierderea aderenței
- Distanța de frânare
- Pierderea aderenței în viraj
- Tipuri de aderență: asfalt, uscat, umed, macadam, noroi, zăpadă
Transferul de mase
- Accelerare vs frânare
- Viraj dreapta vs stânga
Traiectoria
- Traiectoria ideală vs instinctivă
- Traiectoria de urgență
- Relația ochi mâini
- Clasificarea virajelor
Curs Practic
Partea practică
- Frânare de urgență cu evitare de obstacole
- Controlul autoturismului în derapaj - supravirarea
- Slalom – subvirare/ transferul de mase/ relatia ochi mâini
- Diagnosticarea modului de condus
- Schimarea de urgență a benzii la 110-130 km/h fără a frâna
- Slalom urmat de continuarea turei
Curs teoretic
200 RON
3 ore de teorie
Curs teoretic + practic
650 RON
3 ore de teorie + 3 ședințe de practică
Ședințe practică
200 RON
O ședința de pregătire practică
Despre trainerul nostru - Robert Otoman
- 9 ani în domeniul automobilismului sportiv
- 60.000 km pe circuit alături de cursanți
- 10.000 participanti la cursuri/ evenimente
- Campion Național Rally Raid – 2021
- Locul 3 Național Rally Raid – 2018
- +5000 km probe speciale în campionatele naționale
- Trainer conducere defensivă/ conducere sportivă/ pilotaj auto/ off road/ instructor auto
- Cursul de pilotaj sportiv cu Titi Aur - 2014
- Prezentator / Producator emisiune auto "Pe cai putere" 2015 - 2018
- Trainer Academia Titi Aur - 2017 - 2021
- Chief instructor Motor Park Romania 2019 - prezent
SC Activ Auto Consult SRL
- Bulevardul Iuliu Maniu Nr. 7, Corp I, Etaj 1, București